În stațiunea germană Garmisch-Partenkirchen se simte și se trăiește românește. Iar tricolorul este la loc de cinste. Și asta datorită comunității de români din acea zonă a Bavariei, care după mai mulți ani de ședere în Germania a decis să-și pună și altfel amprenta în regiune.
Dacă până acum Garmisch-Partenkirchen era cunoscută în țara noastră în special pentru celebra trambulină de sărituri cu schiurile inclusă în Turneul celor Patru Trambuline, începând din această vară comuna-târg bavareză a devenit casa ”Geto-Dacilor” români.
Înființată în această vară, echipa Geto-Dacii Garmisch-Partenkirchen, a patra din comuna Garmisch, este condusă de ieșeanul Bogdan Rotaru. În vârstă de 38 de ani, Roti, așa cum îi spun apropiații, a plecat în urmă cu șase ani în Germania, pentru un trai mai bun și nu a putut sta departe de fotbal nici acolo.
Ceea ce la început părea doar un vis – înființarea unei echipe românești, în vară a devenit realitate. Bogdan Rotaru și-a pus proiectul mai întâi pe hârtie și, susținut de alți compatrioți din acea regiune a Germaniei, l-a dus la bun sfârșit. Iar acum comuna-târg germană Garmisch-Partenkirchen are o nouă echipă, ”Geto-Dacii”, un team sută la sută românesc, în al 12-lea eșalon.
Echipa este formată în întregime din români stabiliți în Germania, unii dintre aceștia fiind foști fotbaliști.
”Lotul numără 30 de jucători și, cu excepția unui bulgar, care simte și el românește, toți sunt români. Sunt câțiva jucători care au cochetat cu fotbalul în trecut. Cosmin Țugui, spre exemplu, a jucat la Flacăra Moreni, Andrei Mureșan a evoluat la Metalurgistul Cugir, Dragoș Dobre a apărat la Liberty Salonta, iar la Under 15 a fost în naționala României acum vreo 12 ani, când a jucat și împotriva Spaniei într-un meci oficial, la care atunci a apărat David de Gea”, spune Bogdan Rotaru, antrenorul Geto-Dacilor din Garmisch, care este ajutat în pregătirea echipei de sibianul Bogdan Istrate.
Pe lângă cei enumerați mai sus, mai sunt și alți băieți care au jucat fotbal în trecut. Claudiu Sima a fost la Galați, Vlad Cuciureanu a evoluat la juniorii Politehnicii Iași, avându-l ca antrenor pe Adrian Dobrea, Alexandru Rotaru a făcut junioratul la Liceul cu Program Sportiv Iași, sub îndrumarea prof. Andrei Marian, cel care i-a format, printre alții, pe Alexandru Crețu, de la CSU Craiova și Ionuț Panțîru, de la FCSB.
„Am încercat să strâng aici tot ce am găsit mai bun dintre români pe o rază de 50-100 km. Îmi era ușor să fac o echipă mixtă, cu jucători nemți sau de alte naționalități, dar am vrut să fac acest proiect de suflet doar cu jucători români, sută la sută românesc. În echipă sunt români stabiliți aici și faptul că mulți dintre ei au mai cochetat cu fotbalul la juniori sau chiar mai târziu ridică nivelul echipei”, a declarat pentru ProSport Bogdan Rotaru.
Proiectul lui Roti a fost gândit de mai mult timp, dar a prins contur în perioada pandemiei.
„Am avut în gând să formez această echipă de acum doi ani, dar proiectul a prins viață în perioada pandemiei, când am accelerat lucrurile. Am profitat de acea pauză și am dat drumul la treabă. Și în scurt timp a devenit foarte cunoscut, aici se vorbește foarte frumos despre echipă, despre proiectul nostru.
Ne-am înscris în Liga a 12-a și obiectivul nostru este să promovăm în trei ani succesivi până în Liga a 9-a. Dar dincolo de fotbal, obiectivul nostru este acela de socializare, de a fi împreună, de a aduna românii, de a simți românește, aici, departe de casă”, explică Bogdan Rotaru.
Și a reușit acest lucru, din moment ce la meciurile Geto-Dacilor se strâng, în medie, chiar și 100 de români veniți din Bavaria.
”Atmosfera este foarte frumoasă la meciuri. Vin soțiile, copiii, prietenii. Chiar am rămas impresionat. Se învoiește lumea de la muncă pentru a veni la meciuri. Au fost partide la care au fost și 150 de oameni, care fac o atmosferă superbă. Asta cred că este cea mai mare realizare a noastră. Dincolo de meci, de victorie, de o cupă câștigată, cel mai important este că la fiecare meci se adună 100 de români, care vin cu plăcere. Meciul pe teren durează două ore, dar meciul lor ține până la meciul nopții, pentru că se lasă cu hore românești, cu grătare, cu mici, bere și povești românești”, povestește, încântat, ieșeanul Bogdan Rotaru, inițiatorul acestui proiect.
Deși a pornit la drum de doar șase luni, proiectul este pe buzele tuturor celor din Garmisch și în împrejurimi. Iar rezultatele se văd și pe teren. La final de an, Geto-Dacii ocupă primul loc în clasamentul Ligii a 12-a, cu 9 victorii și o remiză în cele 10 meciuri disputate, golaveraj 41-13.
În prezent, în Garmisch-Partenkirchen sunt 4 cluburi de fotbal: 1.FC Garmisch-Partenkirchen (înființat în 1928), VTA Garmisch-Partenkirchen (1978), FC Megas-Alexandros (1991) și Geto-Dacii (2021).
Clubul este pus la punct în cel mai mic amănunt. Fiecare are responsabilitatea lui, se lucrează chiar și pe partea de marketing, dar și la imagine. A fost creată chiar și o stemă de către graficianul Markus Marcian, un colaborator al clubului român. Mai mult decât atât, fanii echipei și-au creat și ei propria stemă.
Interesant este că ”Arena Dacilor” se află chiar în apropierea celebrei trambuline de sărituri cu schiurile din Garmisch.
Românii bavarezi nu se opresc aici și vor să pună pe picioare și o academie, chiar anul viitor. ”Pregătim pentru 2022 și inaugurarea ”Geto-Dacii Akademie”, pentru început cu grupe de juniori, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani”, a mai spus ieșeanul, care a ținut să mulțumească tuturor sponsorilor și partenerilor pentru susținere: RDB Events, Alles Rund ums Haus, Getränke Sprenger Grainau, LA Transports, Remus Mustățea (Religia Sportului), Robin Vasilius (Duminicapetarla), Athletic Center și Acerbis (DplaySport România – partener tehnic).
Bogdan Rotaru a ținut să mulțumească prin intermediul ProSport și principalului sponsor al echipei – Deliqos, un brand condus de românul Laurențiu Hurubaru: ”Dorința noastră este să promovăm tinerii români, iar partenerul nostru Deliqos, care are un lanț de restaurante în Germania, are nevoie de personal de calitate. Și dacă sunt și jucători de fotbal, cu atât mai bine.
Dezvoltăm lanțul lor de magazine și noi promovăm tinerii prin echipa noastră. Avem un proiect frumos, pentru care m-am zbătut foarte mult împreună cu colegul meu Adrian Lazăr. Am fost împreună pe la toate instituțiile pentru a înscrie echipa în Liga a 12-a încă din această vară și uite că am reușit. Avem un proiect pe trei ani, vrem să promovăm, să parcurgem 3-4 tururi și în Cupa Germaniei, dar pe lângă toate aceste performanțe obiectivul nostru este de a uni cât mai mult comunitatea noastră de români”, a punctat Bogdan Rotaru.
Rugat să facă o comparație între Liga a 12-a germană și ligile județene din România, Roti l-a oferit ca exemplu pe internaționalul din Liechtenstein, Sandro Wolfinger, care joacă în liga a 7-a germană. ”Nu vreau să fac comparație cu o ligă de la noi, nu vreau să jignesc pe cineva. Vreau să dau însă un singur exemplu, pentru că tot am fost la meciul de la Vaduz, pe care tricolorii l-au jucat cu Liechtenstein. Atacantul Sandro Wolfinger, care a jucat în toate cele 10 meciuri pentru Liechtenstein, în preliminarii, joacă în Liga a 7-a germană, chiar la 50 km de noi, la echipa Wolfratshausen. Iar noi jucăm în a 12-a. Diferența între ligile a 12-a și a 9-a este insesizabilă. Cu 3-4 transferuri poți promova în ligile superioare. Nu îți trebuie un buget mai mare, ci continuitate. Și să faci pașii corecți. Adică să respecți ce le-ai promis oamenilor de aici, să respecți ce ai pus Primăriei pe masă”, a continuat Roti.
„Mesajul meu de 1 decembrie pentru toți românii, dar care doresc să fie în orice zi a anului păstrat în minte și suflet, este unul care îndeamnă la o apropiere și o întoarcere către simbolurile și către valorile acestui neam, prețuirea și respectarea adevăratului sens al vieții pe care din păcate în ultimul timp l-am pierdut. ”La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, români! Hai România, oriunde și oricând!”, le-a transmis Bogdan Rotaru românilor de pretutindeni, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Lotul echipei Geto-Dacii Garmisch-Partenkirchen: Dragoș Dobre, Silviu Iacob, Aurel Matei, Nicolae Solomon, Răzvan Despa, Sebastian Tismănar, Constantin Rotaru, Romeo Șerban, Dumitru Scripcea, Alexandru Rotaru, Cosmin Constantin, Pavel Oancea, Viorel Pîrvu, Andrei Mureșan, Lucian Lazăr, Florin Constantin, Sergiu Pîrvu, Bogdan Rotaru, Bogdan Istrate, Cosmin Țugui, Adrian Puia, Alexandru Zamfir, Vlad Cuciureanu, Alexandru Cozma, Ștefan Macioc, Claudiu Sima, Adrian Lazăr, Călin Adrian, Robert Ștefan (toți români) și Borislav Dobrev (bulgar).
Antrenori: Bogdan Rotaru și Bogdan Istrate Președinte: Bogdan Rotaru
Vicepreședinte: Răzvan Despa
Secretar: Adrian Lazăr
Casier: Andrei Mureșan
Membri în Consiliul de Administrație: Pavel Oancea, Sebastian Tismănar, Aurel Matei, Florin Constantin
Comunicare și relații BFV: Uwe Melzer
Medic: Corneliu Radu
Cameraman și analist video: Alexa Mircea Gabriel
Marketing catering: Simion Toc, Vasile Iancu, Alexandra Tismănar, Liliana Rotaru
Grafician designer: Nicu Sava și Markus Marcian
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER